DANIEL CORBU: octombrie 2015

Ca un creator care a locuit în interiorul fenomenului optzecist, Daniel Corbu ne oferă, prin chiar această calitate, garanţia că Rostirea postmodernă. Generaţia poetică '80 în literatura română (Editura Princeps Multimedia, Iaşi, 2014, 380 pag.) vorbeşte despre fenomenul în cauză cu maximă competenţă şi într-un mod cât se poate de nuanţat.
După ce prezintă ambianţa social-politică în care s-a conturat optzecismul, autorul face un scurt popas în curtea generaţiei anterioare şi identifică în rândurile poeţilor şaizecişti un curent evazionist (Marin Sorescu, Cezar Baltag, Ana Blandiana, Daniel Turcea, Mircea Dinescu) şi un altul onirist (Leonid Dimov, Emil Brumaru), remarcând că, în anii '70-'80, ,,poezia care se scria era, cu câteva excepţii, mitică, cerebrală, iniţiatică şi puristă, exagerând prin alegorie, simbol, metaforă şi eufemism”. În contrast cu aceasta, optzeciştii „au cultivat, încă de la debut, poemul spectacol sau poemul total, adică poemul baroc constituit ca un univers în care se întâmplă totul” ca o reacţie faţă de modernism, ale cărui resurse se apropiau de sfârşit, dar cu câteva rădăcini în poezia şaizecistă, bunăoară a lui Mircea Ivănescu şi Petre Stoica, la care ,,nu există nicio intenţie de poetizare”, poezia fiind făcută „cu nişte mijloace mai degrabă antipoetice”.
La fel ca în cazul liricii acestora, spune Daniel Corbu, poezia optzecistă nu mai e percepută ca o „imagine fictivă a realităţii, o aspiraţie spre ideal”, ci ca o „transcriere a valenţelor poetice ale universului cotidian, a realităţii imediate, prin brutalizarea limbajului, ceea ce a dus la o depoetizare programatică”. Această „depoetizare programatică” se leagă de un alt enunţ din deschiderea cărţii, anume că ,,generaţia '80 s-a afirmat mai întâi la nivel teoretic şi după aceea prin cărţile care i-au dat contur şi profunzimi”.
Nu se poate vorbi despre Generaţia '80 fară a aduce în discuţie postmodernismul şi globalizarea. Despre cel dintâi, Daniel Corbu este de părere că, în deceniul nouă, el a fost la noi un „avangardism de refugiu, o metodă speculativă de escamotare a ideologiei literare şi politice de atunci”.
Există multe consideraţii captivante pe această temă în subcapitolele Promotorii postmodernismului literar românesc şi arta poetică nonimitativă, Globalizarea, postmodernismul şi sfârşitul modernităţii, Postmodernism şi postmodernitate, Postmodernismul - o cultură din interiorul culturii, după cum nu se poate trece pe lângă cele intitulate Conştiinţa textuală, Poemul postmodern ca „dripping pollockian”, Sincronism, deriziune, inginerie textuală sau Conștiința ironică.
Interesantă este şi concluzia care încheie partea I a cărţii, Odiseea impunerii unei generaţii: ,,Poezia postmodernă are nevoie de un anumit tip de cititor, de aşa-numitul cititor postmodern. De acest cititor postmodern avizat, care trebuie să beneficieze de o pregătire egală cu creatorii, au nevoie şi multe dintre poemele generaţiei optzeciste”.
Celor aproximativ treizeci de pagini de consideraţii generale le urmează, în partea a doua, Paradigmele poeziei optzeciste, o sută unu portrete critice (dintr-un număr mult mai mare, pentru că, zice Daniel Corbu, „încercând să ordonăm materialul, am contabilizat fără prea mare greutate 430 de poeţi notabili ai generaţiei în discuţie, adică un fenomen poetic ce ni se pare irepetabil în aria noastră literară”), nu înainte de a se referi la şcoli şi grupări precum Cenaclul de luni, Gruparea Echinox, Gruparea Junimea Nouă - Dialog, Şcoala de poezie de la Târgu-Neamţ, Grupul de la Braşov, Centrele de la frontierele ţării (Timişoara, Satu-Mare, Chişinău, Botoşani).
Portretele critice sunt repartizate în şapte „pachete” pe care autorul le consideră relevante şi pentru specificul Generaţiei '80, şi pentru autorii portretizaţi: 1. Biografismul cinic. Mitologia derizoriului; 2. Experimentul agresiv. Poezia ludicului și a patosului livresc;3. Neoexpresionismul ritualic. Sublimarea cotidianului; 4. Lirismul mirobolant. Poezia fastului apocaliptic; 5. Vizionarismul mitic și moral, 6. Misticismul erotic; 7. Tradiționalismul reciclat.
Ca să vă faceţi o idee despre poeţii „calificaţi” în cele şapte grupe tematice, vi-i voi enumera pe câţiva dintre cei care compun grupa a treia, a „neoexpresioniştilor ritualici” : Ion Mureşan, Mariana Marin, Liviu Antonesei, George Vulturescu, Marta Petreu, Eugen Suciu, Gabriel Chifu, Valeriu Stancu, Radu Florescu, Traian Ştef, Valeriu Matei, Radu Săplăcan, Ioan Moldovan, Radu Sergiu Ruba, Nicolae Popa, Vasile Muste, Echim Vancea, Elena Ştefoi, Ion Cristofor, Vasile Dan, Paul Vinicius, Aurel Pantea.
Un comentator cu veleităţi fotbalistice ar zice, parcurgând chiar şi această listă scurtă: „Avem echipă/ Avem valoare”. Eu mă rezum la a mai reproduce un enunţ pe care îl propune această carte densă: ,,Prin vocile ei de desant, generaţia '80 a decretat şi a susţinut în forţă un nou mod de a simţi şi de a gândi realitatea, realizând un alt raport cu aceasta, aşezându-l în centrul atenţiei pe Homo biographicus, un personaj spectacular, donquijotesc, ce-şi asumă atât realul, mizând pe o mitologie a derizoriului, cât şi realitatea textului, textul devenind acum nu numai un mijloc, un atelaj, ci şi o finalitate. Din acest punct de vedere, putem numi lupta generaţiei '80 o luptă împotriva impersonalizării şi a transcendenţei tradiţionalizante”.

Ioan Es. POP