sâmbătă, 14 februarie 2015

IN MEMORIAM GRIGORE VIERU - 80






















  Iasi, Parcul de Cultura Copou. Manifestarea IN MEMORIAM GRIGORE VIERU - 80, prin care s-a omagiat un mare poet de limba romana, depuneri de jerbe si flori, alocutiuni, evocari si spectacolul de muzica si poezie TAINA CARE MA APARA.

marți, 10 februarie 2015

GRIGORE VIERU – 80

   



    
   
  
    POETUL GRIGORE VIERU ÎN OGLINZILE TIMPULUI
    
    
    Nu știu pe cîți dintre poeții de limbă română din stînga Prutului îi va reține istoria peste, să zicem, o sută de ani. Dar Grigore Vieru este o excepție. Un poet cu destin. Pe lîngă excepționalele poeme despre mamă, limbă, patrie, libertate, la memoria colectivă a contribuit asumarea rolul de tribun, de povățuitor al neamului, de învățător într-un moment fierbinte al istoriei, de desprindere a Basarabiei de bolșevismul sovietic. Grigore Vieru a reușit să devină un simbol al acestor lupte și, pînă la urmă, prin prestanța de model național pe care a oferit-o, un mit plutitor. El este astăzi un poet național și popular. Peste o sută de texte poetice sînt puse pe muzică și cîntate în toate ocaziile. Multe instituții poartă numele poetului, iar abecedarul său luminează generație după generație.
           Dacă în cazul oricărui poet autentic al lumii este obligatoriu să vorbim de locul şi limba în care s-a manifestat poeticeşte, în cazul lui Grigore Vieru trebuie să accentuăm elementele. Născut în România, în localitatea Pererita, de pe malul stâng al Prutului, la 14 februarie 1935, el va deveni la cinci ani cetăţean al Republicii Sovietice Moldoveneşti, ţinutul românesc numit Basarabia fiind arondat de Stalin în 1940 imperiului bolşevic. Astfel, toată copilăria, adolescenţa şi o bună parte a maturităţii, poetul n-a putut privi România de fapt doar dealurile Miorcanilor lui Ion Pillat din dreapta Prutului, decât “prin sârma ghimpată ce trecea prin fundul grădinii”. Oricine ia în discuţie “cazul” lui Grigore Vieru, va trebui să pornească nu doar de la talentul autentic şi forţa lirică absolut debordante, ci şi de la privaţiunile spirituale ale tânărului Grigore Vieru. Să ne gândim doar la faptul că până la douăzeci şi trei de ani el nu citise Eminescu, Arghezi, Bacovia, Blaga, poeţi interzişi în Basarabia. Când a citit poezia şi publicistica lui Eminescu, pe ascuns, într-o ediţie interbelică, Grigore Vieru avea să scrie un poem tulburător, Legământ, care a însemnat de fapt consfinţirea repunerii în circulaţie, în Basarabia, a geniului nostru tutelar şi a luptei pentru limba română strămoşească.
    Grigore Vieru face parte din generaţia poetică ’60, al cărei buzdugan e considerat Nicolae Labiş, din care fac parte Nichita Stănescu, Ioan Alexandru, Marin Sorescu, Ana Blandiana, Ion Gheorghe, Adrian Păunescu, Ioanid Romanescu, Cezar Baltag etc., poeţi care au reuşit să refacă, fiecare cu pecetea personalităţii sale, punţile de legătură cu poezia românească interbelică, distruse în perioada proletcultistă, îmbâcsită de ideologia comunistă. Dacă această pleiadă de poeţi români era acuzată de „estetism deşănţat”, de abatere de la ideologie, în cazul lui Grigore Vieru se mai adăuga acuzaţia de „naţionalist”, egală cu aceea de duşman al poporului. Fiind în Basarabia un poet al resurecţiei, Grigore Vieru şi-a luat în serios şi rolul de tribun şi iluminător. Altfel, cum s-ar explica truda asupra paginilor unui Abecedar (1970), alcătuit împreună cu scriitorul Spiridon Vangheli, a atâtor culegeri pentru şcolari, a clasicului şi modernului manual de scriere şi citire Albinuţa (cartea de căpătâi a copiilor din Basarabia) şi cum s-ar explica câteva tiraje de cărţi topite, pentru că poemele cuprindeau în metafora lor tricolorul şi limba română? Cum s-ar explica prezenţa înflăcărată, împreună cu alţi intelectuali basarabeni, în bătălia pentru impunerea limbii române ca limbă oficială şi revenirea la alfabetul latin?
    Cu Grigore Vieru poezia română se întoarce la izvorul curat al gândirii şi simţirii poeziei populare. Asta nu înseamnă că nu este de o izbitoare modernitate, poetul fiind, prin sincronia sa cu ceea ce se scria în ţară, un portdrapel pentru poezia din Basarabia. În fond, Grigore Vieru este un neoromantic din falanga metafizică a poeziei române, venind pe linia de aur Eminescu, Bacovia, Magda Isanos, Labiş, un poet la care întâlnim un sentiment al naturii asemănător cu al lui Blaga, o concentraţie a limbajului deseori asemănătoare cu Bacovia şi destule sclipiri lingvistice care-l apropie de Nichita Stănescu.
    Demonstrând în cărţile sale de debut că e un excelent poet al copilăriei, al jocului care recrează lumea, al paradisului recuperat de cel vârstnic prin candoare şi fast imaginativ, Grigore Vieru a devenit repede, mai ales din 1968, când publică volumul Numele tău, poetul-simbol al Basarabiei, un poet căruia i se recunoaşte faptul că a revigorat poezia tradiţională. Mama şi maternitatea sunt teme esenţiale ale poeziei lui Vieru: „Uşoară, maică/ Uşoară/ C-ai putea să mergi călcând/ Pe seminţele ce zboară/ Între ceruri şi pământ/ În priviri c-un fel de teamă,/ Fericită totuşi eşti -/ Iarba ştie cum te cheamă,/ Steaua ştie ce gândeşti" (Făptura mamei). George Coşbuc a scris poezia Mama şi a devenit cunoscut datorită manualelor şcolare, Grigore Vieru are peste zece astfel de excelente poeme, de la Mâinile mamei la Mică baladă, de la Făptura mamei la extraordinarele, profundele Litanii pentru orgă, fiind unul din cei mai mari poeţi ai temei. Celelalte teme, Patria, Naşterea, Moartea, Eminescu, Limba română, se întâlnesc obsesiv tratate în formulă proprie, în toată lirica sa.
    În poezia lui Grigore Vieru întâlnim misterul cosmic, taina, natura în plenitudinea ei, în „fireasca ordine”, dar şi o dimensiune morală care ordonează. Această dimensiune morală e pregnantă mai ales în poezia oracular-mesianică, în poezia de strigăt existenţial. Altfel, poetul a devenit un tribun în apărarea limbii române şi a fiinţei româneşti. 
    S-a întîmplat ca la rugămintea prietenească a Domniei Sale să facem împreună o selecție din toată opera lirică de pînă la 2008. Se numește TAINA CARE MĂ APĂRĂ, o antologie critică publicată la Iași, pe care a considerat-o, într-un scurt cuvînt înainte, ”cartea vieții mele”.
    În aceste zile Grigore Vieru ar fi împlinit optzeci de ani. O întîmplare nefericită pe șoselele Basarabiei l-a făcut să plece mai devreme la poporul stelelor, adică acum mai bine de șase ani. Ne-a rămas bucuria de a-i citi opera, cu sentimentul că sărbătorim în acest fel pe unul dintre poeții  de primă linie a liricii noastre  și o conștiință a neamului românesc.
    
    Daniel CORBU